E la modă să vorbim despre “părintele elicopter” (mai ales despre “mama elicopter”), să judecăm situații în funcție de această etichetă, e la modă să râdem de alți părinți care fac eforturi să fie cât mai mult timp împreună cu proprii copii, care își prioritizează relația cu cei mici în detrimentul altor aspecte din viața lor, e la modă să îi arătăm cu degetul și să le spunem cât rău le fac astfel copiilor lor.

Am ajuns să ne fie teamă să nu cumva să fim prea protectivi, să nu cumva să ne cocoloșim copiii, să nu cumva să facem pentru ei ceea ce pot face și singuri, să nu cumva să dormim prea aproape de ei și să le oferim prea multă înțelegere și validare, să nu cumva să îi ducem în brațe atunci când au două picioare perfect funcționale.

Ne este teamă să nu cumva să se lipească de noi această etichetă și să nu fim subiectul acelor postări care trag semnale de alarmă cu privire la acest “stil” de parenting. Să nu cumva să primim la locul de joacă priviri binevoitoare și ochi dați peste cap când ne ajutăm copilul să se ridice de jos după ce a căzut și îl întrebăm dacă s-a lovit.

Nu toți părinții care își doresc să le fie aproape copiilor lor sunt părinți elicopter.

Părintele așa-zis elicopter veghează în permanență asupra copilului mânat de frică și îl împiedică pe copil să încerce să facă singur din cauza propriei temeri. Nu sugerez că astfel de părinți nu există. Ci doar că am ajuns să includem sub această umbrelă mult prea mult, să criticăm anumite alegeri doar pentru a ne justifica tot acest context social în care trăim, care împinge copiii la o independență prematură și la separare de părinți.

Prea des părinții sunt bombardați cu tot felul de informații și se tem să nu facă greșeala X sau greșeala Y, vor să implementeze diferite tehnici și strategii pe care le citesc online prin care li se induce anxietate sau li se garantează anumite rezultate. Toate astea erodează încet, dar sigur încrederea în propriul instinct, acordarea la nevoile copilului și cunoașterea pe care părinții o au deja înăuntrul lor.

Părinții care se tem să nu cadă în zona de părinți elicopter aleg, de obicei, extrema cealaltă relevată cel mai adesea de expresia “nu face tu ceea ce poate face copilul singur”.

Am spune asta partenerului nostru vreodată când vedem că are nevoie de ajutor, chiar dacă știm sigur că poate face și singur?

Ba din contră, serviciile reprezintă unul dintre cele 5 limbaje de iubire!

Nu există o strategie care să se potrivească în toate cazurile, fiecare situație este unică și numai noi, ca părinți, putem ști care este nevoia copilului în acel moment (dacă suntem acordați). Are nevoie să fie ajutat, are nevoie să fie doar încurajat, are nevoie de un pic de vânt sub aripi fără să intervenim sau are nevoie să fie sprijinit cu totul?

Să spunem la modul general că nu ar trebui să îl ajutăm pentru că poate face și singur este destul de dăunător.

Mai bine am înlocui această expresie cu “încearcă să fii ceea ce copilul tău are nevoie”.

Iar în loc să ne concetrăm pe etichete, hai să ne concentrăm pe a ne acorda la nevoile copilului, să observăm ceea ce vrea cel mic să ne transmită, să nu le transferăm copiilor temerile noastre, să nu le punem la îndoială competența lor atunci când își doresc să facă singuri, să le oferim un mediu potrivit creșterii, să ajungem să ne cunoaștem și să ne ascultăm cu adevărat copiii, să înțelegem nivelurile de dezvoltare ale copiilor și să le luăm în considerare, să nu neglijăm nevoile emoționale ale celor mici, să avem mereu compasiune, să ne conectăm autentic la copil.

Toate astea reprezintă acordare sau sintonizare (în engleză attunement) și acesta este cel mai important aspect al atașamentului. Nu este nevoie să respectăm expresii, tehnici, strategii, script-uri, sfaturi, recomandări. Este nevoie doar să ne conectăm la nevoile copilului.

Trebuie să reușim să facem abstracție de etichete, de stiluri de parenting, de expresii la modă și denumiri. Nu ne ajutăm în călătoria noastră. Barometrul nostru trebuie să fie copilul și relația de atașament.

Dacă vrei să afli mai multe despre atașament, îți recomand e-book-ul meu pe care îl poți găsi aici.