Abordarea behavioristă/comportamentală a fost dominantă în anii 1950 și 1960. Aceasta are ca principal focus comportamentul și consecințele. Emoțiile erau considerate neimportante. Încă vedem că această abordare este utilizată pe scară largă – părinții tind să fie foarte concentrați pe consecințe și pe ce trebuie să facă când un copil face un anumit lucru. În societatea noastră, există un accent real pus pe pedeapsă, pe separare și pe a “da o lecție”.

 

Antrenamentul pentru somn își are rădăcinile în behaviorism, iar separarea pentru a face copilul să doarmă este o consecință pentru trezire.

 

Însă neuroștiința și tot ceea ce cunoaștem la ora actuală ne spune că emoțiile joacă un rol extrem de important, iar asta este la fel de valabil și pentru (poate chiar, mai ales pentru) copii.

 

Comportamentul trebuie văzut ca rezultat al emoției.

 

Atunci când înțelegem că există mereu emoții în spatele comportamentelor, vom acționa foarte diferit. Un exemplu relevant este populara strategie “time-out”. Un copil poate ajunge să devină frustrat și să aibă un comportament “dificil”, dacă, de exemplu, a fost toată ziua la grădiniță, iar atunci când își reîntâlnește mama, aceasta trebuie să mai lucreze puțin sau să vorbească la telefon, neputând să îi ofere copilului conectarea de care are nevoie. Izolarea copilului cu încă o pauză (time-out), îl va face să se simtă și mai deconectat. Întotdeauna pauza sau deconectarea va înrăutăți lucrurile.

 

De multe ori vedem același scenariu și când vine vorba de ora de culcare, când părinții povestesc că “somnul a devenit o luptă seara”. Poate acel copil a fost la grădiniță toată ziua și nu a avut suficient timp să se conecteze cu părinții înainte de culcare. El va folosi ora de culcare pentru a încerca să se conecteze cu ei. Mersul la somn poate dura o veșnicie, iar părinții pot deveni frustrați, obligând copilul să rămână singur. Dar dacă am vedea acea bătălie la culcare ca rezultat al lipsei de conexiune, am putea adăuga activități înainte de somn pentru a ne reconecta, astfel încât copilul să simtă că nevoile lui de atașament și conectare au fost îndeplinite.

 

Dacă începem să înțelegem că emoțiile stau la baza comportamentului, începem să ne vedem altfel copilul și trecem de la întrebarea „cum pot controla asta?” la „cum s-a născut acest comportament?”.

 

Răspunsul pentru orice provocare pe care o întâmpinăm începe cu RELAȚIA.

 

Primul lucru la care ar trebui să fim atenți atunci când copilul nu doarme este relația noastră cu el. Are paharul de conectare plin? Petrecem suficient timp de calitate cu el? Suntem prezenți cu adevărat atunci când suntem împreună? Putem îmbunătăți cumva această relație?

 

Majoritatea tehnicilor de antrenament de somn se bazează pe ideea de imediatitate și consecvență.

 

„Acestea au devenit astăzi sinonime cu disciplina și sunt unele dintre cele mai dăunătoare concepte. Ideea este că, dacă ești consecvent, învățarea va avea loc. Nu. Dacă vine dintr-un loc emoțional (estimez că 99% din toate comportamentele problematice sunt determinate emoțional) nu va învăța. Singurul lucru în legătură cu care ar trebui să fim consecvenți este relația. Când facem același lucru iar și iar, și vedem că nu funcționează, asta este sinonim cu funcționarea neadaptativă. De ce am repeta același lucru iar și iar dacă nu funcționează?” Dr. Gordon Neufeld.

 

Dacă un părinte încearcă o anumită strategie pe timp de noapte, și aceasta provoacă copilului multă supărare, iar părintele este și el supărat, ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă este să repete același lucru și în noaptea următoare și să fie consecvent. Dimpotrivă, acesta este momentul în care trebuie să se reajusteze planul.

 

Imediatitatea este un alt element care vine din abordarea behavioristă. Ideea este aceea că un comportament nedorit trebuie abordat și corectat imediat. Însă emoțiile sunt prea mari în timpul situației, nicio învățare nu se produce când nivelul de stres este prea mare.

 

Iar în ceea ce privește somnul copiilor, multe programe de somn vor încerca să vă convingă să faceți schimbările pe care acestea le propun cât mai devreme, să preîntâmpinați problemele ce pot apărea, să fiți “călare pe situație”, să nu ajungeți la un scenariu pe care nu vi-l doriți, să implementați acum anumite strategii, pentru că altfel…vă va fi foarte rău mai târziu.

 

Adevărul este că majoritatea problemelor de somn ale copiilor nu sunt, de fapt, probleme de somn. Majoritatea copiilor dorm așa cum ar trebui să doarmă copiii. Majoritatea copiilor ajung să doarmă așa cum ne-am dori noi (ca niște adulți) odată cu creșterea și dezvoltarea lor.

Majoritatea copiilor nu au nevoie să fie învățați acum să doarmă, ci ajung singuri la un somn asemănător cu cel al adulților atunci când sistemul lor nervos atinge un anumit prag de dezvoltare. Iar în privința celorlalți copii, care într-adevăr prezintă anumite probleme când vine vorba de somn, o abordare behavioristă bazată pe separare nu va rezolva aceste probleme, care sunt, în general, de natură medicală sau emoțională.

 

Fiți precauți atunci când cineva vă promite anumite rezultate în x număr de zile. Nu există nicio garanție că anumite abordări vor funcționa pentru voi, indiferent de cât de strict o aplicați sau nu.

 

Totul este interconectat și poate influența somnul:

• modul în care se înțeleg părinții
• cum au fost ei crescuți
• ce fel de copilărie au avut
• sensibilitățile alimentare ale bebelușului
• lipsa unui sat sau a unei comunități
• sănătatea mentală maternă
• frenurile nediagnosticate
• trauma din timpul nașterii
• teama de a pune limite (tuturor, nu doar propriilor copii)

 

 

Nu uitați: Dacă am vedea un copil agresiv ca fiind rău, am avea o abordare diferită decât dacă am vedea un copil agresiv ca fiind rănit. Contează foarte mult prin ce fel de lentile ne privim copiii.

 

Este nevoie să vedem imaturitatea copiilor în ceea ce privește dezvoltarea lor cognitivă, să renunțăm la ideea că cei mici au comportamente dificile în mod intenționat și dintr-o rea voință. Este nevoie să înțelegem că ei sunt în mod inerent buni, că întreaga lor zi este concentrată pe relațiile lor, și ghidată de conexiunea cu părinții.

 

Avem nevoie să înțelegem că ceea ce vedem nu este NICIODATĂ doar o problemă de comportament, care necesită o metodă/pedeapsă/disciplină pentru a o schimba, în schimb, este o problemă emoțională.

 

Avem nevoie să știm că nu ne putem forța copiii să doarmă aplicând o anumită metodă sau strategie, dar ne putem asigura că cel mic se simte conectat, că avem o punte de separare, că oferim mai multă apropiere decât este cerută pentru ca el să poată lua atașamentul de bun, să se odihnească în relația cu noi, să nu fie nevoie să muncească pentru aceasta.

 

Există o mulțime de lucruri pe care nu le putem controla (inclusiv somnul) așa că trebuie să ne luăm atenția de la acestea și să o punem pe relaţie. Dacă am exclus tot ce ar putea fi în neregulă din punct de vedere medical, atunci, cel mai probabil, nu este o problemă de somn, ci una legată de relație.

 

Toate soluțiile de care avem nevoie ca părinți vin din capacitatea noastră de a ne vedea copilul cu adevărat, să îi înțelegem imaturitatea și apoi să punem accentul pe relație si nu pe comportament.

 

În concluzie, antrenamentul pentru somn nu va putea