Să abordăm somnul din perspectiva comportamentală (adică cea a sleep trainingului) înseamnă să ratăm ceea ce contează mai mult, înseamnă să punem un plasture pe ceva ce necesită mult mai mult de atât, înseamnă să ne concentrăm pe formă, nu pe fond.

Motivele pentru care părinții apelează la sleep training sunt diverse, dar adevărul va rămâne mereu acesta: sleep trainingul nu oferă niciun beneficiu copiilor. Beneficiul este doar pentru părinți, adeseori în detrimentul copiilor.

Ok, deci ce putem face atunci? Așteptăm și nu facem nimic?

Sigur, și asta este o opțiune. Nu TREBUIE să facem sleep training. Nu este un rit de trecere printre părinți. Nu le facem vreun mare bine astfel, nu le oferim “un skill pentru toată viața”.

Dacă toate condițiile sunt împlinite, copilul va ajunge să adoarmă cu mai puțin ajutor, să doarmă toată noaptea și va ajunge să își dorească să doarmă și singur.

În mod previzibil, un studiu ce a analizat 5700 de copii din Finlanda a descoperit că 8 din 10 bebeluși de 8 luni aveau nevoie de ajutor pentru a readormi pe timpul nopții, dar numai o treime dintre copiii de 20 luni aveau nevoie de asistență și doar un sfert dintre cei de 24 luni.*

“Să fac sleep training sau să nu fac nimic?”

Acestea nu sunt singurele două variante așa cum încearcă industria de sleep training să ne facă să credem. Putem face schimbări în ritmul copilului și al nostru, putem să ne ascultăm mai bine instinctul și să simțim când ceva este potrivit pentru familia noastră sau nu.

Primul pas în a ajuta familiile (și cel care mă pasionează cel mai mult, pentru că are un impact uriaș) este educarea cu privire la somnul bebelușilor și copiilor. Atunci când părinții știu la ce să se aștepte, când știu cum arată somnul normal al celor mici, când înțeleg de ce somnul copiilor este diferit de al adulților, când învață să distingă marketingul agresiv al industriei de sleep training de sfaturile cu adevărat folositoare, atunci părinții vor reuși să își asculte mai bine propriul instinct și proprii copii și vor face alegeri mai informate și mai potrivite familiei lor. Atunci părinții vor înțelege că nu e nevoie să repare ceva ce nu e stricat.

Părinților le este suficient de greu să se trezească noaptea pentru a le împlini nevoile bebelușilor lor. De ce le adăugăm pe umeri greutăți inutile, spunându-le constant că ei sunt de vină pentru felul cum dorm copiii lor? “Vai, încă se mai trezește noaptea?”, ”Se trezește pentru că l-ai învățat tu prost”, ”Este prea dependent de tine!”. Am ajuns să patologizăm ceea ce este normal. Am ajuns să punem enorm de multă presiune pe părinți și copii, să avem așteptări nerealiste și să pierdem din vedere imaginea de ansamblu.

Dacă vă doriți să aflați mai multe despre somnul normal al bebelușilor și copiilor vă invit să citiți mai multe pe site, atât la secțiunea magazin, cât și la cea de resurse gratuite și blog.

Al doilea pas este să eliminăm orice cauză medicală. În opoziție cu majoritatea sfaturilor consultanților care folosesc metode de sleep training (care vă vor spune că este mai bine să încercați mai întâi astfel de tehnici și să “nu vă pierdeți vremea aiurea pe la medici”), sfatul meu este să vedeți dacă nu cumva somnul extrem de fragmentat al copilului are legătură cu o afecțiune. Dacă cel mic nu doarme niciodată mai mult de 1-2 ore fără să se trezească, dacă sforăie sau respiră pe gură, dacă se arcuiește și pare să aibă un disconfort, dacă somnul este mereu agitat sau adoarme foarte greu, dacă nu poate dormi deloc la orizontală, toate acestea sunt semne că este nevoie să investigați mai în amănunt dacă este vorba de fren restrictiv, de alergii, intoleranțe sau sensilibilități alimentare, de deficiență de fier sau altceva.

Dacă în astfel de cazuri aplicăm strategii de sleep training fără să găsim cauza reală a somnului dificil, nu vom rezolva aceste probleme, ele vor fi în continuare acolo, însă cel mic nu ne va mai semnala trezirile.

 

Ce altceva mai putem face pentru a încerca să ne îmbunătățim somnul fără sleep training?

În al treilea rând, putem privi somnul ca fiind rezultatul multor piese de puzzle. Somnul nu e doar despre somn (și în niciun caz nu e despre asocieri).

Somnul este influențat de enorm de mulți factori. Asupra unora dintre ei avem un anumit control, însă asupra altora nu avem niciunul. Putem face schimbări care nu au nicio legătura cu somnul, în mod direct, dar care vor avea impact asupra lui, în final. Este necesar să ne dăm un pas în spate pentru a avea o perspectivă mai largă. Factorii care influențează somnul sunt: temperamentul copilului, presiunea somnului, activitățile fizice din timpul zilei, relația copilului cu părinții/îngrijitorii primari, împlinirea nevoilor emoționale, alimentația, atmosfera familială, stresul părinților, sistemul de sprijin al lor (există un “sat”?), mediul de somn, rutina de somn, etapa de dezvoltare în care se află copilul, cantitatea de somn din timpul zilei, programul de somn, etc.

După cum vedeți, putem încercă să îmbunătățim unele aspecte, care poate că nu sunt direct legate de somn, dar care vor avea o influență asupra acestuia. Alte aspecte sunt în afara controlului nostru și este necesar ca noi să reușim să ne adaptăm pentru a putea fi acolo așa cum copiii noștri unici au nevoie de noi.

Uneori vom vedea îmbunătățiri ale somnului copiilor și dacă:

• ne ținem copiii aproape de noi la somn. Este foarte posibil să observăm cât de ușor devine somnul atunci când dormim alături de copiii noștri. Ei au parte de proximitatea de care au nevoie, iar noi constatăm că nu ne mai trezim obosiți dimineața, pentru că fiind atât de aproape de copii, nu e nevoie să ne dăm jos din pat și trezirile complete devin astfel micro-treziri ce ne afectează mai puțin somnul. Bineînțeles, este nevoie să respectăm anumite reguli de siguranță atunci când dormim împreună cu cei mici. În categoria Resurse gratuite de pe site puteți vedea lista completă a regulilor de siguranță ce ar trebui implementate. Căutați și regulile La Leche League, “The Safe Sleep Seven”.
• avem o rutină înainte de somn predictibilă (această rutină nu trebuie să fie ceva bătut în cuie și poate să fie diferită de la o familie la alta, este necesar să ne găsim fiecare rutina potrivită)
• stabilim o oră de culcare mai târzie. Nu toți copiii reușesc să doarmă 12 ore pe noapte (de fapt, destul de puțini vor face asta) și nu ar trebui să alergăm după acest ideal nerealist. Să nu ne fie teamă să testăm o oră de somn mai târzie. Majoritatea copiilor au “probleme de somn” pentru că sunt sub-obosiți, nu supra-obosiți.
• limităm somnul de zi. Dacă somnul de noapte ne pune probleme, ar merita să încercăm să micșorăm somnul din timpul zilei. Din nou, în vremurile noastre și în cultura ce a transformat somnul într-o obsesie, majoritatea copiilor nu au suficientă presiune a somnului. Ar trebui să ne orientăm după somnul total în decursul a 24h, nu după tabele de somn ce propun un anumit număr de ore pentru fiecare somn.

Acesta este singurul tabel pe care vă recomand să îl folosiți ca ghid pentru a vă ajuta să vedeți dacă cel mic doarme suficient sau nu. Ghidul nostru principal ar trebui să fie, bineînțeles, copilul nostru.

• folosim mai multe asocieri, nu mai puține. Conceptul de habit-stacking a fost inventat de Lyndsey Hookway și presupune să ne folosim de mai multe asocieri, astfel încât puterea fiecăreia (mai ales în cazul în care dorim să o schimbăm pe una) este mai mică decât dacă ne-am baza pe una singură.

Nu în ultimul rând, trebuie să fim foarte sinceri cu noi înșine și să vedem ce nu mai funcționează pentru familia noastră. Să nu ne lăsăm influențați, ci să judecăm strict pentru noi. Putem rări ceea ce este prea mult? Putem face o schimbare minoră unei modalități de adormire astfel încât să fie mai ușoară pentru noi, în loc să o eliminăm de tot? O putem înlocui cu ceva mai sustenabil? Avem posibilitatea să adăugăm și alte persoane care să preia unele adormiri (în felul lor propriu)?

Ușurința cu care un bebeluș se adaptează la schimbări este dată, în principal, de temperamentul său. Iar noi trebuie să ne adaptăm la acest temperament.

Nu uitați că rolul nostru nu este să ne învățăm copiii să doarmă. Somnul este o funcție biologică, copiii știu să doarmă, doar că în primii ani somnul lor (la fel ca și ei, de altfel) este extrem de imatur.

Așa cum nu le cerem celor mici să rezolve probleme de matematică (și oricum, nu cred că i-am putea învăța prin tehnica “lasă-i singuri să se descurce”), nu ar trebui nici să le cerem să facă ceva ce corpul lor nu poate face încă.

Rolul nostru este să îi sprijinim și să le îndeplinim nevoile emoționale până când Natura își face treaba. Somnul bebelușilor evoluează constant. Nu liniar, dar evoluează. Nu există perioade de involuție, doar că uneori arată (pe dinafară) ca și cum ar regresa.

Să avem răbdarea și încrederea că aceasta este o etapă relativ scurtă în marea schemă a lucrurilor, să avem puterea de a vedea imaginea de ansamblu și în cele mai grele nopți și să găsim variante de schimbare a lucrurilor care nu funcționează ce nu sacrifică binele copilului!

 

Vorbesc mai pe larg despre atașament și nevoile emoționale în e-bookul meu aici și răspund la cele mai arzătoare întrebări despre somn aici.

 

 

*E. Juulia Paavonen, Outi Saarenpää-Heikkilä, Isabel Morales-Munoz, Minna Virta, Niina Häkälä, Pirjo Pölkki, Anneli Kylliäinen, Hasse Karlsson, Tiina Paunio, Linnea Karlsson, Normal sleep development in infants: findings from two large birth cohorts, Sleep Medicine, Volume 69, 2020, ISSN 1389-9457, https://doi.org/10.1016/j.sleep.2020.01.009.